Când în ochii mei se revarsă din cer atâta lumină
Încât devin mări albastre, năvălesc corăbii
Ce caută porturi în care să își deșarte
Neprețuitele mărfuri adunate
Din lumile nenumărate.

Le simt cum îmi despică în retină, prin valuri,
Cu prova, ca raza din cer în lumină lumina,
Și le simt cum, lipite de geană,
Își încarcă pântecul golit
Din căutarea în rană.

Când ochii mei sunt plini de lumina crudă a verii
Îmi devin câmpii verzi peste care parfumul
Petalelor florilor despletite plutesc
Zburând cu aripile fluturilor
Peste golul în care cresc.

Simt cum din frunze rădăcini își eliberează făptura
Cu care împing prin întuneric privirea
Ce întinderii îi deschid amintirea
Din care ochiul meu adună
În priviri nesfârșirea.